Evantai cultural româno-sârb la Vârșeț – ediția a IV-a

Distribuie acum!

În acest sfârșit de săptămână, la poalele dealului Vârșețului, în atmosfera pitorească a Centrului de agrement „Crucea Roșie”, s-a desfășurat cea de-a patra ediție a Evantaiului cultural româno-sârb, o manifestare care a reunit artiști, profesori, elevi și iubitori de cultură de pe ambele părți ale graniței.

Organizat de Societatea de Limba Română din Voivodina, evenimentul a adus în prim-plan nu doar patrimoniul comun româno-sârb, ci și dialogul cultural și artistic care leagă comunitățile din Banat.

Ediția de anul acesta a inclus trei activități complementare: Evantaiul cultural româno-sârb, Ornamentica populară bănățeană, de la tradiție la interpretare contemporană și Colonia de Artă.

Proiectul dedicat ornamenticii populare a adunat elevi din România și Serbia, punând față în față tradiția și reinterpretările moderne. În același timp, Colonia de Artă a reunit pictori academici, coordonați de dr. Steluța Guțiu, directorul Asociației „Prezent” din Timișoara. Alături de colegii lor din Serbia, artiștii au oferit publicului lucrări ce au surprins spiritul Banatului ca spațiu de confluență, între tradiție și modernitate.

Programul Evantaiului a inclus și un colocviu științific cu tema „Banatul ca spațiu de confluență culturală”, care a reunit personalități academice și cercetători de renume.

Colocviul a confirmat încă o dată rolul Banatului ca spațiu deschis, unde diversitatea nu desparte, ci unește.

Coordonatoarea celor două proiecte artistice – Ornamentica și Colonia de Artă – a fost dr. Daniela Popov Barbulov, iar întreaga manifestare a fost condusă de prof. univ. dr. Virginia Popovici, președinta Societății de Limba Română din Voivodina.

Evenimentul s-a desfășurat cu sprijinul Secretariatului Provincial pentru Cultură, Secretariatului Provincial pentru Educație și al Consiliului Orașului Vârșeț.

La deschiderea oficială, participanții au fost salutați de prof. univ. dr. Virginia Popovici, din partea Societății de Limba Română, de domnul Daniel Bala, ministru consilier la Consulatul General al României de la Vârșeț, și de Stevan Mihailov, vicepreședintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia.

Toți cei prezenți au subliniat importanța acestor întâlniri interculturale, care nu doar conservă tradițiile, ci și deschid noi perspective pentru generațiile tinere.

Cea de-a IV-a ediție a Evantaiului cultural româno-sârb s-a dovedit a fi mai mult decât un simplu eveniment, a fost o sărbătoare a dialogului, a colaborării și a identității comune, o dovadă că Banatul rămâne un model de conviețuire și creativitate multiculturală.