În fiecare an, pe 24 februarie, românii celebrează Dragobetele, o zi cu o simbolistică puternică, în care iubirea, natura și tradiția se împletesc armonios. Este o sărbătoare autentic românească, păstrată de-a lungul timpului prin obiceiuri fermecătoare. Spre deosebire de Valentine’s Day, care a fost adoptată mai recent din cultura occidentală, Dragobetele are rădăcini adânci în mitologia și folclorul românesc, având un farmec aparte, specific poporului nostru.
Legenda spune că Dragobetele era un personaj mitologic, fiul Babei Dochia, o divinitate autohtonă care simboliza venirea primăverii și trecerea de la iarnă la renașterea naturii. Dragobetele este considerat protectorul iubirii, un tânăr chipeș, voinic și fermecător, asemănător lui Eros sau Cupidon, dar cu un caracter aparte, specific tradiției românești.
Se spunea că în această zi păsările își aleg perechea și își construiesc cuiburile, iar oamenii trebuie să urmeze exemplul naturii, deschizându-și inimile către iubire. O veche zicală românească spune: „Dragobetele sărută fetele”, făcând referire la obiceiul conform căruia cei care se sărutau în această zi aveau parte de o dragoste puternică și de un viitor plin de fericire împreună.
În trecut, Dragobetele era o zi de sărbătoare, iar tinerii și tinerele din sate respectau obiceiuri speciale, menite să aducă noroc în dragoste și prosperitate.
De dimineață, băieții și fetele se adunau în grupuri și mergeau pe câmpuri sau în păduri pentru a culege primele flori ale primăverii. Dacă vremea era frumoasă, la întoarcere începea jocul „zburătoritului”: băieții alergau după fete, iar dacă reușeau să le prindă, aveau dreptul să le sărute. Acest sărut simboliza începutul unei relații, și se spunea că cei care se sărutau de Dragobete rămâneau împreună pe tot parcursul anului.
În unele regiuni, fetele adunau apă din zăpada topită sau din izvoare neatinse, despre care se spunea că are proprietăți magice. Se credea că această apă le ajută să fie mai frumoase și mai atrăgătoare, iar dacă își spălau fața cu ea în dimineața Dragobetelui, își găseau un iubit curând.
Se credea că de Dragobete nu trebuie să fii trist sau să plângi, deoarece acest lucru putea aduce ghinion în dragoste pentru întregul an. În schimb, oamenii trebuiau să fie veseli, să petreacă împreună, să râdă și să danseze, pentru ca iubirea să le fie norocoasă și să le aducă fericire.
În comunitățile rurale, se obișnuia ca bătrânii satului să observe interacțiunile tinerilor în această zi și să ghicească cine urmează să se căsătorească în viitorul apropiat. Dacă doi tineri petreceau Dragobetele împreună, sătenii îi considerau deja un cuplu în devenire.
Deși multe dintre tradițiile vechi s-au pierdut, Dragobetele rămâne o sărbătoare specială, care începe să fie tot mai apreciată și redescoperită de români. Mulți aleg să sărbătorească această zi în moduri contemporane, dar păstrând spiritul autentic al tradiției.
În ciuda influenței sărbătorilor internaționale, mulți români preferă Dragobetele în locul zilei de Sfântul Valentin, considerând că această sărbătoare reflectă mai bine spiritul și cultura noastră.
Indiferent dacă alegi să urmezi obiceiurile vechi sau să îți creezi propriile tradiții, important este să prețuiești această zi ca un moment de conectare cu cei dragi.
