Obiceiuri care dăinuie de-a lungul vremii
În timp ce în Voivodina sărbătorim Boboteaza şi Sfântul Ioan pe 6 şi 7 ianuarie, românii din Serbia de Răsărit se pregătesc să prăznuiască Ajunul Crăciunului şi Crăciunul după calendarul vechi.
„Colindreţi, colindreţi, uşa descuieţi!” – Zorica Petrović din Petrovac na Mlavi ne spune că aşa răsună colinda în satele româneşti din Serbia de Răsărit, străbătute în lung şi-n lat de cetele de colindători. Este o colindă romănească ce s-a păstrat şi care anunţă marea sărbătoare a Naşterii Domnului. Cu câteva săptămâni înainte de Crăciun, cetele de colindători se adună, iar bătrânii satului îi îndrumă pe cei tineri, învățându-i să cioplească bețele cu care vor merge la colindat. Zorica ne mărturisește că: „aceste ciomege, denumite «colindețe», se fac din lemn de salcie și sunt cioplite în spirală pe toată lungimea lor, apoi bețele se trec prin vatra focului, căpătând astfel mai multă tărie și o culoare închisă, ca și cum ar începe să ardă. În Ajunul Crăciunului, colindătorii merg cu aceste bețe la colindat și, odată ajunși la gazde, le bagă în focul din vatră, păstrând astfel o tradiție străveche transmisă din generație în generație.”
Odată cu lăsarea serii, colindătorii pornesc prin sat, mergând din casă în casă, fiind conduși de Moș Crăciun. „La noi în zonă, Moș Crăciun avea întotdeauna o «babă» (soție) și întotdeauna un bărbat se deghiza în femeie. În general, toți sunt mascați, purtând măști cu chipuri de animale și fețe înnegrite”, ne spune interlocutoarea nostră.
După datină, colindele au menirea de a izgoni duhurile rele, iar a lăsa poarta încuiată în Ajunul Crăciunului este văzut ca un mare păcat. În timpul colindatului, gazdele sunt atinse cu bețele din lemn, cu „colindețele”, pentru ca urările să prindă viață și să se împlinească. Când intră în casă, colindătorii rostesc: „E, hei, bună sara lu’ Ajun, că-i mai bună a lu’ Crăciun…”
Moș Crăciun ia bățul pregătit peste zi și îl bagă în focul din vatră, urând gazdei gânduri frumoase:
„Vițeluș, purceluș, mielușel, călușei, câte capre atâtea iepe, cât usturoi atâția boi, bani pe masă, câți purici pe cojoc atâția preoți lângă foc, câte flori în munte atâtea zile multe”, iar gazda răsplătește colindătorii oferindu-le carne, cârnați, rachiu și vin. Așa se continuă până la ultima casă din sat.
Cu câteva ore înainte de miezul nopții, colindătorii se adună în sat, aducând toată mâncarea strânsă la colindat și o pregătesc în ceaune. Carnea este prăjită, mămăliga fiartă, iar rachiu și vin sunt servite. Pe măsură ce se apropie miezul nopții, Crăciunul este întâmpinat cu aprinderea badnjakului în mijlocul satului – stejarul a cărui scântei semnifică bogăția pentru noul an – alături de mâncare, muzică și băutură. Aprinderea focului adună întreaga comunitate, iar colindătorii se strâng în jurul său, cântând și urând sănătate și belșug. Până în zori, atmosfera este întreținută de cântece, veselie și obiceiuri transmise din generație în generație, păstrând vie legătura cu trecutul și tradițiile străbune.
Și gazdele se pregătesc de marea sărbătoare, nu doar colindătorii. Zorica afirmă că sătenii îşi pregătesc casele conform datinei. Ei fac curățenie și așază fân și nuci în fiecare colț al camerei unde vor fi primiți oaspeții. La lăsarea întunericului, gazda aduce badnjakul (ramură de stejar) în casă. Pentru Ajunul Crăciunului, gospodinele pregătesc masa, iar dovleacul copt este nelipsit. Mâncarea este servită mai târziu colindătorilor. Zorica mărturisește că a învățat de la bătrânii ei că badnjakul și paiele sunt scoase din casă a treia zi de Crăciun. „Badnjakul este dus și lăsat pe câmp, iar paiele sunt puse în livadă. Cei care aveau albine puneau paiele pe stupi.”
În noaptea de Ajun, gospodinele se apucă de pregătirea mesei de Crăciun. În cuptor se coc colaci împletiți, iar carnea se frige încet pe vatră. După obicei, mămăliga este nelipsită, alături de bucatele tradiționale. Pe masă își fac loc sarmalele, cârnații, friptura de purcel, aducând cu ele gustul sărbătorilor de altădată.
„De Crăciun, toți membrii familiei se trezesc devreme și mănâncă împreună. Gospodina dis-de-dimineață face mămăliga și prăjește carne și cârnați, pregătind toate bucatele cu drag. Toate acestea sunt pregătite pentru ca sărbătoarea să aducă belșug și sănătate. Se coace și pâine, care este așezată pe masă de Crăciun și nu este mișcată timp de trei zile, până când badnjakul este scos din casă.
Mai târziu, prânzul constă în supă, sarmale, fripturi, prăjituri și băuturi. Bătrânii mei (bunicii) ofereau acest prânz și pentru sufletele morților – un obicei care astăzi își pierde treptat semnificația și devine doar o tradiție”, ne spune Zorica.
Un alt obicei era să se atârne obiecte de artizanat realizate de fete și femei pe ușă, pe pridvor, pentru a demonstra că au fost harnice în anul precedent. Aceasta era, totodată, o mărturie a îndemânării și un mod de a face cunoscută o fată aflată în pragul căsătoriei. Bătrânii își mai amintesc de aceste obiceiuri.
Sărbătorile de iarnă pe rit vechi se încheie pe 19 ianuarie, ziua în care românii din Serbia de Răsărit prăznuiesc Boboteaza. În satele de pe Valea Timocului este obiceiul ca la această sărbătoare la colindat să meargă femeile. Această zi simbolizează încheierea unei serii de tradiții și obiceiuri, întărind legătura profundă cu credința și moștenirea transmisă de strămoși. Oamenii se adună în comunitate, participă la slujbe și ritualuri de sfințire a apei, păstrând astfel vie o tradiție transmisă din generație în generație.
